Mai este puțin până se deschide fereastra de transferuri din iarnă, iar Universitatea Craiova și-a stabilit deja câteva dintre „ținte”. Una dintre ele este fostul elev al lu Gică Hagi de la Viitorul Constanța, Tudor Băluță.
Așa cum ProSport anunța în urmă cu câteva zile, Laurențiu Reghecampf i-a cerut lui Mihai Rotaru încă un mijlocaș la închidere, fiind nemulțumit de randamentul jucătorilor actuali din lot. Alexandru Crețu evoluază mult sub așteptări, Alexandru Mateiu este și el ieșit din formă, iar fotbaliști precum Dan Nistor, Matteo Fedele sau Ionuț Vînă nu se pot apăra la nivelul cerut de antrenor.
Astfel, „Reghe” și-a îndreptat atenția către Tudor Băluță, un fotbalist foarte talentat, dar care în ultimii ani a fost măcinat de accidentări și de faptul că nu a prins prea multe minute la Brighton, Adon Den Haag sau Dinamo Kiev, unde a evoluat.
Invitat în emisiunea ProSport Live, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, îi atenționează pe Mihai Rotaru și Laurențiu Reghecampf în privința jucătorului, deoarece acesta a bătut pasul pe locu prea mult timp. „Nea Mitică” se teme că fotbalistul și-a pierdut din tonus, agresivitate și concentrare, în tot acest timp în care a făcut doar banca de rezerve.
„Nu știu dacă în acești trei ani nu și-a pierdut tonusul muscular, moralul de competiție foarte mare. Este destul de greoi, lentuț. Fotbalul se joacă altfel acum. Nu ai văzut aseară (n.r – miercuri: City – PSG 2-1), a declarat Dumitru Dragomir.
Tudor Băluță s-a transferat la Brighton în iarna lui 2019, de la Viitorul Constanța, pentru 3 milioane de euro. Nu a evoluat niciun minut pentru echipa de seniori din Premier League, iar în ultimii ani a fost împrumutat la ADO den Haag și Dinamo Kiev, unde a prins doar șapte meciuri – totalizând aproximativ 350 de minute.
În această vară, Tudor Băluță a jucat în două meciuri ale naționalei României de la Jocurile Olimpice. El a fost introdus pe final în duelurile cu Honduras (1-0) și Coreea de Sud (0-4).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER